Ubi bene, ibi patria !…

09/08/2010


Aşa o fi? Dacă ne luăm după Aristofan, sau chiar Cicero, de la care am moştenit celebra expresie, aşa este. Iar preşedintele Băsescu a adoptat-o ad-literam, atunci când, într-o apariţie la postul public de televiziune, a spus-o cu alte cuvinte, referindu-se la românii care pleacă din ţară prin ţările UE sau aiurea pentru a câştiga mai mult, adică pentru a trăi mai bine. În sprijinul acestei idei a fost adus argumentul conform căruia, în decembrie 1989, una din revendicările românilor a fost şi aceea de a avea posibilitatea de a călători şi a se stabili acolo unde cred ei că le e mai bine.

Patrioţii însă, unii de conjuctură, alţii ipocriţi –  deşi chiar în antichitate au fost destui care au făcut acest lucru – au inversat expresia, astfel că ea a devenit Ubi patria, ibi bene. Ei, da! Ca lozincă, sună frumos. Ba chiar ar putea deveni un slogan de campanie electorală pentru falşii patrioţi, aceşti patrioţi care ei înşişi au devalizat economia acestei ţări.

Când în această ţară nu se mai munceşte şi unde toţi aşteaptă să li se dea, adică statul să le dea că de-aia-i stat, nu?, acesta se împrumută la instituţiile financiare internaţionale pentru a menţine economia pe linia de plutire, unii aruncă anatema asupra guvernului sub masca opoziţiei. Nicio clipă nu s-au gândit ce-ar fi făcut ei dacă erau la guvernare in această perioadă sau măcar să facă o critică constructivă, cu idei şi proiecte. Nu, scopul lor final nu este îmbunătăţirea situaţiei românilor din ţară, ci denigrarea şi subminarea actualului guvern şi, prin ricoşeu, a lui T.Băsescu care-l girează.

Şi cum ar putea s-o facă mai bine, decât prin cele două televiziuni de ştiri patronate de doi indivizi dubioşi, foşti informatori ai securităţii comuniste, devalizatori ai economiei naţionale alături de alţii de teapa lor. Din păcate sunt mulţi aşa ziarişti care, pentru o leafă obţinută prin minciunile debitate pe aceste posturi, au achiesat la această tactică murdară.

Dacă ţara a ajuns în situaţia asta, faptul se datorează tuturor guvernelor de după 1990 care au permis hărtănirea economiei naţionale şi mai puţin conjucturii economice mondiale. Şi-atunci ce să facă bieţii oameni, fie ei medici, ingineri, profesori sau simpli muncitori? Emigrează spre alte zări unde pot să-şi câştige traiul şi nu pentru îmbogăţire. Imediat s-au găsit destule vuvuzele care au aruncat în eter ştirea bombă cum că Basescu militează pentru depopularea ţării. Prinde bine la români, mai ales la cei care urmează a fi disponibilizaţi din instituţiile publice bugetofage, arhipopulate de oameni care se fac că muncesc. Pentru că la noi toţi vor să muncească la birou, nimeni nu mai vrea să producă bunuri materiale. Li se inoculează acest lucru şi copiilor care cresc cu această iluzie şi care ajung la maturitate nişte neisprăviţi, trăind din stipendiile părinţilor sau din expediente.

Aşa dar, une e mai bine? În România unde să taie frunză la câini, economia fiind pusă la pământ de chiar români îşişi, sau în străinătate unde să muncească cinstit şi remunerat pe măsură?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: