Puţini români, poate doar  cei ce-au trăit drama, îşi mai amintesc că la 28 iunie 1940, în urma ultimatumului dat de guvernul bolşevic de la Moscova, România ceda fără luptă URSS-ului Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Un rapt impus de cele două puteri totalitare, antagonice, dar urmărind acelaşi scop, Uniunea Sovietică comunistă şi Germania nazistă, care, prin Tratatul secret încheiat între ele în august 1939 cunoscut în istorie sub numele de Tratatul Molotov-Ribbentrop, urmăreau o nouă împărţire a Europei aşa cum rezultase ea după primul război mondial.

Iar România care fusese lăsată în bătaia vântului, s-a văzut singură în faţa celor doi acaparatori. Şi, ca în junglă, au apărut şi alţi necrofagi. Ungaria n-a ezitat să ia şi ea o halcă bună, Ardealul, şi n-a putut fi refuzată, iar Bulgaria s-a invitat şi ea la ospăţ, însuşindu-şi Dobrogea de Sud, adică judeţele Caliacra şi Durostor.

Şi-atunci România, aşa ciuntită cum era, ce era să facă? S-a aliat cu cel pe care-l considera cel mai puternic la acea vreme, Germania lui Hitler. Aşa s-a ajuns că, prin generalul Ion Antonescu, conducătorul de atunci al statului, România a aderat la planul cunoscut sub numele codat Barbarossa, plan ce urmărea invadarea URSS. Motivul principal era, spre deosebire de cel al Germaniei, recucerirea şi revenirea la patria mamă a pământului ocupat de sovietici cu un an în urmă.

Astfel că în noaptea de 21/22 iunie 1941, generalul I.Antonescu a dat celebrul ordin Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Iar armata română, într-un avânt patriotic, a făcut-o, eliberând tot ce ocupase sovieticii cu un an în urmă. Numai că, odată intrată în horă, ea n-a mai putut ieşi şi a mers mai departe alături de nemţi spre catastrofă. Hitler nu îvăţase nimic din experienţa lui Napoleon Bonaparte din 1812 în invazia Franţei asupra Rusiei ţariste. Hitler n-a înţeles că URSS ocupa a şasea parte a globului şi avea resurse inepuizabile. Şi-apoi el s-a angajat şi în Apus, nuca cea mai tare fiind Marea Britanie, de unde i s-a şi tras sfârşitul, aceasta fiind susţinută de fraţii lor de sânge, SUA, ca şi în primul război mondial.

Rezultatul a fost că după trei ani de război, în care economia României a fost tocată şi după pierderi mari în oameni, la 23 august 1944 Regele a decis arestarea lui Antonescu şi a apropiaţilor săi şi întoarcerea armelor împotriva nemţilor, alături de ruşi. Caracteristic românilor. Ce a însemnat asta pentru noi se ştie. Comunizarea şi aservirea României faţă de Moscova timp de 45 de ani. Urmările se văd şi acum.

13-15 IUNIE

13/06/2010

Azi, cei ce-şi mai aduc aminte de acea manifestaţie maraton, cunoscută sub numele de Piaţa Universităţii, comemorează acele evenimente tragice petrecute cu 20 de ani în urmă. Atunci, oameni de toate vârstele sau profesiile, indiferent de gradul de cultură, timp de 52 de zile au manifestat paşnic împotriva restauraţiei impusă de Ion Iliescu şi acoliţii lui, după ce românii văzuse un licăr de speranţă atunci în decembrie 1989, când crezuse că au terminat cu regimul comunist ce-i înrobise timp de 45 de ani.

După „victoria” neocomuniştilor din eşaloanele doi şi trei ale PCR la alegerile din 20 mai 1990, în Duminica orbului, aceştia îşi consolidase poziţia în stat şi, ca atare, îi deranjau profund cele ce se întâmplau şi tot ceea ce se cerea în Piaţa Universităţii. Aşa că în ziua de 12 iunie 1990 au hotărât să lichideze în forţă această mişcare a aşa zişilor golani care fusese lăsaţi acolo să fiarbă în suc propriu, după expresia criminalului bolşevic Ion Iliescu.

Planul a fost pus în aplicare în zorii zilei de 13 iunie 1990, când detaşamente de poliţie şi foşti securişti în civil au ras piaţa de tot ce mai exista acolo, oameni, corturi sau lozinci.După care s-au dedat la acte provocatoare incendiind autobuze sau atacând clădiri sau obictive civile. Pretext, pentru a intrerupe emisia tv după ce Iliescu a făcut apel la oameni de bine ca să vină în Capitală ca să apere…cuceririle revoluţiei.

Şi rugămintea n-a fost în van. În zorii zilei de 14 iunie 1990, hoardele de mineri, împănate cu securişti, au împresurat Bucureştiul în ceea ce s-a numit mai apoi a treia mineriadă, bătând şi schilodind sute de oameni nevinovaţi, oricine putea fi suspect. Au fost şi morţi, şase, conform oficialităţilor. Dar se pare că au fost mult mai mulţi. Aşa s-a reeditat cam ceea ce făcuse Ceauşescu în decembrie. Iar Ion Iliescu, principalul vinovat, n-a suportat consecinţele. E bine mersi şi azi, după ce a domnit timp de 11 ani la Palatul Cotroceni, continuând să dea lecţii de democraţie şi după ce , în acest interval de timp, a tras România în jos cu 10-15 ani faţă de celelalte foste ţări socialiste.

Acum doar istoria mai poate face dreptate, în urma acestor evenimente mii de oameni luând calea exilului pe unde au văzut cu ochii şi unde trăiesc şi azi.