Lupta lui Dinescu cu un…mort

Citeam zilele trecute într-un cotidian central dezvăluirile ce le făcea o ziaristă în legătură cu criticul literar Adrian Marino, decedat în urmă cu mai bine de cinci ani, cum că ar fi fost informator-turnător al Securităţii înainte de 1989.

De ce tocmai acum a apărut această informaţie, şi tot acum a fost făcută publică prin intermediul presei? Răspunsul nu e greu de găsit. Informaţia a fost livrată presei de cine altcineva, decât de acel dizident anticomunist din 1989 (?), Mircea Dinescu, aciuat în acest CNSAS ologit de către CCR, plantat acolo de către PNL.

Unii oameni mai cu cap, deci care gândesc, şi mai culţi cum ar fi Patapievici sau Pleşu, au preferat să părăsească acest organism bugetofag şi care nu produce nimic, şi să-şi vadă de treburile lor mult mai serioase decât să scurme prin dosare pline de mizerii şi apoi să le vândă ziariştilor, opiniei publice.

Nu acelaşi lucru l-a îndemnat şi pe poetul-portofel, care a rămas acolo unde era în mediul lui de turnător-informator, numai că acum beneficiarul era altul, ca şi cei vizaţi. Iar retribuţia este mult mai consistentă decât înainte de 1989 şi este pe faţă, echivalentă cu a unui secretar de stat. Şi, în plus, nici nu-l deranjează în activitatea lui de moşier parvenit.

În postarea mea din 08.02.2010 de pe acest blog dădeam un citat dintr-o carte a lui A.Marino, apărută postum, referitor la acest pseudopoet de Slobozia, acum bardul de la Cetate, un Dinu Păturică al zilelor noastre. Iar caracterizarea făcută de criticul A.Marino nu era deloc măgulitoare la adresa pseudopoetului. Drept pentru care, după apariţia cărţii lui Marino, poetul a început să vitupereze împotriva criticului dispărut în urmă cu mai bine de cinci ani, acuzându-l de tot felul de lucruri. Şi ca tacâmul să fie complet a apelat la arma delaţiunii, armă ce o stăpâneşte bine, având experienţa de dinainte de 1989 când era un fel de agent al KGB, împreună cu soacră-sa.

Răzbunarea unui neom care se luptă cu un…mort.